Dincolo de timp și iubire - Volumul 2 - EDITIE TIPARITA - Revenire in stoc 15-30 noiembrie

IN CURAND

Volumul 2 din “Dincolo de Timp și Iubire” reia povestea exact în clipa în care universul “se despică”. Conform interpretării lumilor multiple, moartea lui Erik într-o ramură nu exclude viața lui în alta; vibrația simultană “Erik–Madllen” la 05:10 devine un cordon de lumină care le păstrează iubirea și le rescrie destinul. În Bucureștiul lovit de lovitura de stat, Erik e doborât, dar e scos din epavă de Hans și Walter și îmbarcat într-un Junkers Ju 290 încărcat cu artă jefuită — un transport special ce alunecă prin complicități cenușii, alimentate cu “prețul” zilei: Pervitin. Urmează un traseu de exfiltrare cu stații în Yeşilköy–Istanbul, Casablanca și Dakar, apoi traversarea Atlanticului spre Natal; acolo, sub identități elvețiene false, o perfuzie cu penicilină și un medic fără întrebări scurtează distanța dintre viață și moarte. 

În oglinda cealaltă a poveștii, Madllen, închisă în muțenia durerii la Neuschwanstein, simte același minut rupt din timp și pornește, împreună cu copilul, spre viață: Paris — trenul pe Valea Ronului — Marsilia — un vas care scapă din furtună cu motorul șchiopătând — și, la capăt, docul 7 din Natal, unde un bărbat cu baston și o mână atârnată inert o așteaptă. Revederea e un șoapt: “Da, e el.” În Brazilia, între Natal, Recife, Manaus și mai târziu Rio, cei doi învață o pace fără fanfare: gesturi mici, timp care se așază, un copil care respiră o lume nouă. Dar dosarele pe care Hans i le pune în brațe lui Erik arată că spectrul rețelelor de fugă și reabilitare – “ODESSA” ca metaforă operațională – a plantat rădăcini adânci în consilii, laboratoare și companii ale Americii de Sud. Plicuri semnate ironic (“Für Erik von Klugenberg”), urme ale adversarilor și fragmente de trecut capătă contur de amenințare rece. 

Acest volum nu romantizează uniformele, ci urmărește transformarea omului — datoria, vina, loialitatea, alegerea de a rămâne drept într-o lume strâmbă — și pune în centrul narațiunii întoarcerea, nu fugă: “iubirea învinge nu fiindcă strigă mai tare decât suferința, ci fiindcă rămâne când suferința obosește”. Finalul închide cercul: fericirea lor nu cere aplauze, doar liniștea unei case în care cuvântul “suntem” nu mai doare.